EnergoBit sustine Toamna Muzicala Clujeana 2013

Cel mai important festival de muzica clasica din Transilvania, precum si cel mai longeviv din Romania – Toamna Muzicala Clujeana, a ajuns la cea de-a 47-a editie.

Sprijinit si in acest an de catre EnergoBit, festivalul se desfasoara in perioada 4 – 25 octombrie a.c., la Cluj-Napoca, si reuneste, in mod traditional, artisti de renume din lumea intreaga.

Festivalul este organizat in acest an in cinci sectiuni principale, Panoramic Componistic Contemporan, Serate camerale, Jubilee muzicale, Nestemate ale Barocului si Concertele simfonice si vocal-simfonice, si se bucura de participarea unor nume sonore din lumea muzicala romaneasca si internationala.

Iubitorii de muzica se pot delecta cu recitalurile camerale si solistice, concertele simfonice sau vocal-simfonice la multiplele locatii ale evenimentului din acest an: Colegiul Academic, la Academia de Muzica G. Dima, la Biserica “Sf. Mihail”, Diesel Club, Muzeul de Arta Cluj.

EnergoBit sustine cu mandrie cel mai important festival de muzica clasica din Transilvania, acest parteneriat frumos fiind dorit a fi continuat si pe viitor.

Detalii despre eveniment si programul festivalului pot fi gasite pe site-ul http://tmc.filacluj.ro/.

Sunteți interesat de o discuție?

Contactați-ne