Participanţii la conferinţa organizată de energynomics.ro în vizită la fabrica EnergoBit

La sfârşitul lunii aprilie, energynomics.ro a organizat cel de al doilea eveniment din acest an dedicat eficienţei energetice, eveniment ce face parte dintr-o campanie de informare denumită „Eficienţă energetică pentru rezultate care contează”, o campanie care aliniază concepte, informaţii şi soluţii menite să promoveze eficienta energetica în rândul publicului ţintă.

Tematica cuprinsă în cadrul evenimentelor acestei campanii este vastă şi abordează următoarele subiecte de interes național și internațional pe piață, cum ar fi: Servicii energetice – prevederile legale şi soluţii pentru stimularea pieţei serviciilor energetice, echilibrare și flexibilitate energetică; Informarea consumatorilor. aspect vital în promovarea eficienţei energetice; Centrale termice și încălzire – evaluarea potenţialului de creştere a eficienței în cogenerare și încălzire centralizată; Obligaţii, audituri şi monitorizare – opțiuni de implementare şi probleme privind monitorizarea; Planuri de acţiune naţionale pentru eficienţă energetică – mobilitatea electrică, iniţiative locale.

Evenimentul din Cluj-Napoca s-a desfăşurat la Grand Hotel Napoca şi a reunit peste 50 de experţi din domeniul energiei, care au participat la dezbaterile stimulate de şapte vorbitori de marcă, reprezentanţi ai ANRE, MET România Energy, EnergoBit, Eaton România, Schneider Electric România, Lisscom Braşov şi Bjorn Heizung având ca temă principală Optimizarea consumului de Energie (stocare, monitorizare, design industrial).

Seria de prezentări a fost încheiată, nu întâmplător, de doamna Carmen Neagu, care a abordat subiectul ca un sum-up al tuturor prezentărilor anterioare. Doamna Neagu a pornit de la constatarea că domeniul energiei este inevitabil influentat de decizia politică și de evoluţiile tehnologice şi a subliniat faptul că eficienta energetică a devenit o temă de maxim interes în politicile publice în momentul în care s-a constatat că amprenta industriei energetice asupra mediului, contribuie la schimbările climatice, care au condus în ultima perioadă chiar la dezastre naturale cu impact asupra activităţii utilităţilor de energie.

Aceste elemente ar trebui să se constituie ca premise ale Planului național de energie şi mediu pe care România ar trebui să-l finalizeze până la finele anului şi asupra căruia comunitatea energetică de experţi ar trebui să-şi concentreze atenţia. Alinierea României la nivelul tehnologiei şi la standardele europene de calitate este important să continue, prin eforturile specialiştilor, indiferent de deciziile politice din plan local şi național. Doamna Neagu a mai precizat că este nevoie de reglementări naţionale pentru menţinerea ţării noastre în piaţa de energie europeană, care să sprijine companiile româneşti în implicarea în noile nişe tehnologice şi de afaceri, fie că ne uităm către stocare în baterii, digitalizare si inteligenţă artificială, producţie de energie din surse regenerabile, maşini electrice sau blockchain. „Eficienta energetică este un domeniu care ar permite României să creeze condiţii pentru localizarea unor mari companii globale . după modelul din industria auto, dar şi valorificarea expertizei şi inteligenţei româneşti prin parteneriate cu companii de prestigiu internaţional.”

In acest context, doamna Neagu a subliniat faptul că cei trei fondatori EnergoBit au fost niște vizionari, care au transformat un business pornit în anul 1990 ca o asociere cu scop lucrativ, într-o afacere puternică, din pasiunea pentru calitate în domeniul energetic, cu o abordare deschisă spre parteneriate cu companii internaționale de renume. Agenda evenimentului, a inclus la finalul conferinței o vizită la sediul EnergoBit, care a deschis pentru participanţii acestui eveniment, porţile fabricii din Cluj-Napoca. În cadrul acestei vizite, invitații au avut ocazia să se familiarizeze cu procesul de fabricare a produselor noastre, fiind însoțiți pe parcursul vizitei de explicațiile interesante ale colegilor noştri, Adrian Terec şi lon Niculae.

Mulțumim colegilor implicaţi şi partenerilor noştri de la energynomics.ro pentru suportul oferit în realizarea acestui eveniment de succes.

Sunteți interesat de o discuție?

Contactați-ne